17.04.2023 Scrisoare deschisă
Scrisoare deschisă
cu privire la Proiectul de Lege privind organizarea activităţii
de prevenire a separării copilului de familie
În contextul în care peste 5 milioane de cetățeni români au fost obligați, din cauza condițiilor economice, să alege drumul străinătății pentru a-și asigura un nivel de trai decent pentru familiile lor, trăind la distanță de copiii lor, Guvernul PSD-PNL-UDMR a decis ca, sub masca activității de prevenire a separării copilului de familie, să inițieze, să susțină și să supună la vot final proiectul de lege PLx 154/2023.
După ce ați făcut cadou firmelor străine resursele naturale (păduri, petrol și gaze) și, mai nou, încearcați să dați gratis și pe cele peste 240 de regii naționale și 1.000 de întreprinderi cu capital de stat (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romsilva, CEC Bank, Salrom, Portul Constanța etc.), acum, a venit rândul copiilor să fie luați cu forța din familiile de români.
Stimate domnule Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților,
Stimate doamne și stimați domni parlamentari,
Pe ordinea de zi din data de 19 aprilie 2023 a Camerei Deputaților figurează votul final pentru proiectul de lege PLx 154/2023 prin care, sub masca activității de prevenire a separării copilului de familie, ați inclus o serie de criterii aberante și extrem de relative generatoare de abuzuri din partea serviciului de protecție a copilului.
Ca de fiecare dată când primiți foaia de parcurs de la Bruxelles, încercați, într-o formă lipsită de transparență și dezbatere, să treceți inițiativele legislative într-un ritm accelerat. Este cazul și proiectului de lege PLx 154/2023.
Apreciem că acest proiect de lege vulnerabilizează și expune direct familiile de români care (din cauza incompetenței și a lipsei de performanță a Guvernului PSD-PNL-UDMR) au fost obligați să muncească în străinătate pentru a asigura un trai decent și, implicit, să stea departe de proprii copiii. Și, cu toate acestea, cu mult cinism, susțineți o inițiativă legislativă prin care copiii pot fi separați forțat de familie dacă părinții se află plecați la muncă în străinătate. Dar, uitați să spuneți că voi, impostorii aflați la guvernare, sunteți motivul și cauza pentru care românii sunt forțați să aleagă calea străinătății. Și, cu toate acestea, ați inclus acest criteriu în PLx 145/2023. Oare, acesta este modul responsabil prin care coaliția de guvernare PSD-PNL-UMDR înțelege să sprijine familia tradițională și interesul superior la minorului?
Mai mult, potrivit aceluiași proiect de lege, un alt criteriu este reprezentat de exercitarea unor influențe negative asupra copiilor. Însă, cine stabilește, transparent și cu exactitate, ce înseamnă acest concept? Ați uitat, oare, cazurile tragice ale familiilor de români Bodnariu și Furdui? Ați uitat cum, într-un mod inimaginabil, simpla educație tradițională creștină a fost folosită drept argument pentru separarea forțată a copiilor de familie? Ați uitat tragedia lor? De ce sunteți părtași la promovarea unor inițiative legislative îndoielnice și care vulnerabilizează familiile de români?
În această lege ați inclus și condiționalitatea vaccinării. Cu alte cuvinte, lipsa vaccinării este un motiv suficient pentru separarea forțată. Oare, ați avut în vedere liberul arbitru al părinților? Sau, poate, existența unor afecțiuni care nu ar permite vaccinarea? Și, cu toate acestea, dacă nu este vaccinat, atunci copilul poate fi separat forțat. La ordinele Bruxelles-ului ați mai forțat românii să accepte vaccinarea obligatorie, deși voci autorizate atrăgeau atenția asupra unor riscuri pentru sănătatea românilor. Ați închis ochii și ați dat ordonanțe de urgență, ați declarat stări de alertă și de urgență astfel încât planul odios să fie pus în aplicare. Acum, prin PLx 145/2023, vaccinarea devine obligatorie sau există riscul separării forțate. Nu este nici moral și nici etic. Și, cu toate acestea, mergeți înainte!
Atragem atenția asupra faptului că, prin efectele și implicațiile PLx 145/2023, copiii românilor aflați într-unul din cazurile extrem de vag definite vor fi crescuți de beneficiarii parteneriatului civil! Este doar o chestiune de timp până când familia tradițională și valorile creștine vor fi înlocuite cu principiile neomarxiste!
Vă solicităm să dați dovadă de responsabilitate, înțelepciune și conștiință în aplicarea măsurilor necesare pentru promovarea interesului superior al minorului! PLx 145/2023 trebuie să primească un vot negativ!
Corina Pânzaru
Președinte Executiv
ARCA Națiunii Române