Marcel Ciolacu îi arde pe români la buzunare!
București, 16 august 2023 – Partidul ARCA Națiunii Române constată, cu indignare, faptul că deciziile economice ale Guvernului condus de domnul Marcel Ciolacu generează un impact negativ asupra stabilității financiare a românilor. Prețul benzinei a ajuns la aproape 8 lei și, prin urmare, urmează un val de scumpiri în lanț, în special la produsele alimentare de bază.
„În condițiile în care prețul barilului de petrol nu a crescut, taxele de transport către rafinării nu au crescut, costurile legate de rafinării nu au crescut și nici măcar salariile personalului din industria de petrol, constatăm că prețul benzinei la pompă a ajuns la 8 lei. Această creștere este total nejustificată și, din păcate, Guvernul condus de domnul Marcel Ciolacu nu are nicio poziție publică pe marginea acestui subiect”, a declarat Corina Pânzaru, președinte executiv al Partidului ARCA Națiunii Române.
Prin urmare, Partidul ARCA Națiunii Române îi cere public domnului Marcel Ciolacu în calitatea sa de prim ministru al României să explice cauzele care au condus la această creștere nejustificată a prețului carburanților la pompă. Mai mult, în condițiile acestei creșteri este de așteptat ca impactul asupra prețului la produsele alimentare să înregistreze și el explozii. Din păcate, factura deciziilor Guvernului condus de domnul Marcel Ciolacu va fi plătită tot de români
Totodată, solicităm domnului Marcel Ciolacu să prezinte, de urgență, măsurile concrete prin care cetățenii români vor fi protejați față de valul de scumpiri ce va urma.